
Implică-te pentru Dej
Primăria Dej lansează platforma Implică-te pentru Dej, un proiect prin care fiecare dejean are posibilitatea de a se implica activ în dezvoltarea orașului. Prin intermediul acestei platforme, ideile, propunerile dumneavoastră pot deveni proiecte pe care autoritatea locală le va implementa pentru ca Dejul să devină orașul pe care ni-l dorim cu toții.
Proiectele realizate de dumneavoastră, după ce vor fi validate de autoritatea locală vor fi supuse votului, iar cele care vor primi cel mai mare număr de voturi, vor fi finanțate din bugetul local și vor fi realizate.
Acest proces va fi unul transparent, deschis și va răspunde cu prioritate nevoilor comunității noastre.
Implicarea responsabilă a cetățenilor în procesul de dezvoltare a comunității este un demers esențial pentru o dezvoltare sustenabilă a unei comunități. Administrația locală dejeană prin executivul său a încurajat și a susținut în mod constant implicarea cetățenilor în munca sa, considerând că prin informare și consultarea cetățenilor executivul poate lua decizii mult mai bune pentru comunitate, iar în acest mod interesul public general este deservit în mod responsabil și just. Implicare responsabilă a cetățenilor în viața comunității înseamnă propuneri de proiecte de interes general.
La ce ne folosește să ne implicăm pentru Dej ?
- Ne implicăm activ pentru a contribui la dezvoltarea orașului nostru, pentru a găsi împreună soluții viabile pentru rezolvarea neajunsurilor din comunitatea noastră
- Avem posibilitatea să urmărim și să înțelegem ce înseamnă realizarea unui proiect din stadiu de propunere până la finalizarea acestuia, realizarea investiției propriu-zise.
- Avem posibilitatea de a ne face cunoscute ideile, propunerile, soluțiile dar mai ales avem oportunitatea de a le transforma în realitate dacă reușim să îi convingem pe locuitorii Dejului să ne susțină inițiativele pentru ca acestea să fie finanțate și implementate.
- Participăm efectiv la stabilirea priorităților în cheltuirea banilor comunității noastre.